Mănăstirea Moldovița

posted May 25 2017

Scurt istoric Manastirea Moldovita

Mănăstirea Moldovița este una din vechile așezări călugărești, cu un important și glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, situată în comuna Vatra Moldoviței la o distanță de circa 15 km de comuna Vama.
Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiția amintește de existența ei încă din timpul voievozilor Mușatini, care au ocrotit-o.
Sub pașnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită și înzestrată de ctitori, a dăinuit până la sfârșitul veacului al XV-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbușit. Ruinele ei se văd și astăzi la 500m distanță de actuala Mănăstire.
Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, alege locul puțin mai la șes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun și construiește actuala Biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram “Buna Vestire”. În aceeași epocă, Domnul împrejmuiește Biserica cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortărețe. Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii Episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor Bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Rareș.

Mănăstirea Moldoviţa este una dintre cele mai vechi aşezări monahale, cu un important trecut istoric. Originea sa nu este cunoscută cu precizie, însă tradiţia o aminteşte încă din perioada voievozilor Muşatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410 cu întregul ansamblu de contrucţii, având hramul Buna Vestire şi fiind deja un centru cultural. Mănăstirea Moldoviţa s-a bucurat de privilegii şi din partea lui Ştefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave voievodul a confirmat mănăstirii 11 sate, mai multe iezere, prisăci şi privilegii comerciale care o situau printre cele mai înstărite mănăstiri din Moldova.

Ctitoria lui Alexandru cel Bun a rezistat până la sfârşitul sec. al XV-lea, când s-a prăbuşit din cauza unor alunecări de teren. Ruinele se văd şi astăzi la 500 m distanţă de actuala construcţie. Dorind să continue existenţa aşezământului, voievodul Petru Rareş îi schimbă amplasamentul şi construieşte în 1532 noua biserică (păstrată până astăzi), închinând-o aceluiaşi hram. Tot atunci mănăstirea a fost împrejmuită cu ziduri şi turnuri de apărare, căpătând aspect de fortăreaţă. Pe ruinele fostelor chilii a fost ridicată în perioada 1610-1612 clisiarniţa (casa egumenească) de către episcopul Efrem de Rădăuţi, pentru păstrarea odoarelor bisericii şi organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti. Sub domnia lui Alexandru cel Bun, la Mănăstirea Moldoviţa funcţiona un important centru cultural, unde se copiau şi se împodobeau cărţi bisericeşti. Cele mai valoroase manuscrise datează din secolul al XV-lea. Activitatea culturală desfăşurată în epoca lui Alexandru cel Bun a continuat şi în secolele al XVII-lea (se remarcă strădaniile episcopului Efrem de Rădăuţi, mare cărturar şi ctitor la Moldoviţa, care a organizat aici o şcoală de copişti şi miniaturişti) şi al XVIII-lea.
Biserica mănăstirii păstrează tradiţionalul plan triconc, cu cinci încăperi despărţite prin pereţi cu uşi pe mijloc şi cu sistem de boltire separată la fiecare încăpere. Spre deosebire de alte biserici moldoveneşti, aici apar elemente arhitectonice noi, cum sunt pridvorul deschis, cu cinci arcade mari care dau măreţie monumentului, tainiţa (încăpere situată deasupra camerei mormintelor) şi semisoclul din jurul bisericii – aceste elemente apar numai la construcţia bisericilor din epoca lui Petru Rareş. Bolţile pridvorului sunt în stil moldovenesc în formă de cruce.
Intrarea în pronaos se face printr-un portal sculptat în piatră în stil gotic, cu o uşă din lemn de stejar îmbrăcată în fier. Pronaosul dreptunghiular este luminat de patru ferestre cu ancadramente gotice, la partea superioară cu trilobi.

Interesantă este bolta pronaosului – în locul celor patru arce moldoveneşti apare un sistem de opt arce întretăiate, având aspectul unei stele. Gropniţa este boltită semicilindric şi luminată de o fereastră la sud. La nord-vest se află o scară de piatră ducând la camera tezaurului. Naosul are două abside laterale semicirculare, continuându-se cu absida altarului în aceeaşi formă, şi este luminat de patru ferestre mai mici decât cele din pronaos. Deasupra naosului se ridică turla – înaltă, circulară în interior şi octogonală la exterior, aşezată pe două baze suprapuse în formă stelată. Sistemul de boltire este cel tradiţional moldovenesc, asemănător celorlalte biserici din epoca lui Petru Rareş. Pardoseala este în întregime din piatră. În exterior, biserica şi turla sunt ornate la cornişă cu un rând de ocniţe şi firide alungite la abside. Acoperişul bisericii este în întregime din şiţă de brad.
Mănăstirea Moldoviţa este a doua după Humor şi ultima dintre mănăstirile bucovinene având pridvorul deschis.
Pictura interioară nu se abate de la tradiţie, însă Răstignirea (naos) e socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă din bisericile Bucovinei. Se fac în mod curent asemănări cu arta italiană (Coborârea de pe cruce) sau cu iconarii Novgorodului din sec. XV (Plângerea lui Iisus, peretele de nord). În conca altarului, la o masă concavă, Cina cea de taină îl are pe Iisus la centru într-o atitudine plină de căldură. Bogăţia elementelor figurative şi decorative, strălucirea coloritului, sunt impresionante la Fecioara orantă din bolta pronaosului ca şi la Maica Domnului Îndurătoare din timpanul portalului, imagine mai umanizată şi mai tragică decât în orice altă iconografie.

Pictura exterioară datând din anul 1537, mai mult decât cea interioară, prezintă evidente asemănări cu fresca de la Mănăstirea Humor, este complexă imagistic şi bogată cromatic. În pridvor, ca peste tot, Judecata de Apoi include printre eretici pe Mohamed. Faţada sudică, avantajată, a bineconservat Imnul acatist şi un impresionant Asediu al Constantinopolului, poate cel mai bine zugrăvit; alături Rugul lui Moise completează ilustrarea învăţăturii mariologice ortodoxe. Tot la sud, într-o compoziţie generoasă, Arborele lui Iesei se înalţă străjuit de căpeteniile celor 12 seminţii ale lui Israil. Pe abside este reprezentat Cinul, ca grăitoare legătură între Biserica triumfătoare din cer şi cea luptătoare de pe pământ. Remarcabilă este împletirea şi unitatea elementelor bizantine şi locale, interpretarea românească a unor teme tradiţional bizantine.
Din punct de vedere artistic, împodobirea bisericilor cu picturi exterioare este o inovaţie. La Mănăstirea Moldoviţa pictura reprezintă un tot unitar de cultură generală – pe lângă scenele religioase. În exterior se pot vedea scene istorice (Asediul Constantinopolului) şi cu aspect cultural (Filosofii antici). Pe stâlpul de pe faţada sudică sunt redaţi sfinţii militari (Sf.Gheorghe, Sf.Dimitrie, Sf.Mercurie). În continuare, pe aceeaşi faţadă, la partea superioară este reprezentat “Imnul acatist”, una dintre cele mai frumoase teme iconografice care se poate vedea la bisericile din Bucovina. Alături de “Imnul acatist” şi “Asediul Constantinopolului” apar şi “Rugul lui Moise” şi Arborele lui Iesei” (temă care ilustrează genealogia lui Iisus şi nu lipseşte de la nici o biserică cu picturi exterioare din Moldova). La baza întregii picturi interioare şi exterioare, care se desfăşoară după un program precis, stă un principiu caracteristic artei creştine – acela de a oferi prin pictură sinteza adevărurilor religiei. Spre deosebire de pictura din secolul al XV-lea, care vorbeşte mai mult prin sobrietate şi simbolism, cea de la Moldoviţa, deşi continuă tradiţia bizantină, are un caracter mult mai realist, narativ. Realismul cu care sunt tratate personajele şi felul în care sunt aşezate în cadrul respectiv, insuflă viaţă scenelor. În întreaga pictură figurile sunt judicios distribuite, urmând să pună în valoare proporţiile armonioase ale bisericii. Siluetele elegante ale personajelor sunt în acord cu suprafaţa curbă a absidelor, în perfectă concordanţă cu arhitectura monumentului.
Catapeteasma este sculptată în lemn, pictată şi aurită, adevarată operă de artă. Partea superioară, până la candele, datează din secolul al XVI-lea, iar cea inferioară din secolul al XVIII-lea.

Muzeul mănăstirii păstrează manuscrise din secolul al XV-lea în care se fac referiri preţioase la modul de organizare a şcolii mănăstireşti, la activitatea culturală în general. Aici au fost caligrafiate, printre altele, Tetraevangheliarul (1613) şi o psaltire (1614).
Jilţul domnesc din vremea lui Petru Rareş (sec. XVI) este cea mai valoroasă operă de acest gen din Moldova, în bună vecinătate cu broderiile dăruite de Voievodul Ştefan cel Mare (sec.XV).
În anul 1785 Mănăstirea Moldoviţa a fost desfiinţată. Până în 1932-1934 când şi-a reluat activitatea ca mănăstire de maici, a suferit numeroase deteriorări. În perioada 1954-1960 Moldoviţa a fost restaurată şi înnoită. Acoperişul a fost refăcut în întregime şi i s-a mărit sarpanta pentru protecţia picturii, au fost degajate bazele turlei pentru a-i evidenţia silueta impunătoare, fundaţiile şi soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile şi chiliile au fost refăcute.

dtadmin

Leave a Comment


Your email address will not be published. Required fields are marked *

EnglishFrançaisDeutschMagyarRomână